Minecraft Escape Room

Halloween-ul este o sărbătoare împrumutată de câţiva ani buni în România, iar cu ocazia acesteia ne-am propus să realizăm o serie de mini joculețe pe binecunoscutul Minecraft.

Am fost gazda a 16 echipe formate din tineri de toate vârstele, înglobând un total de 42 de participanți. Scopul competiției a fost să parcurgă toate camerele într-un timp cât mai rapid, primele 3 echipe fiind și premiate.
Cele 5 probe au fost următoarele:

  • Escape the House
  • Maze
  • Quiz House
  • Parkour
  • Plate Maze

      Maze

      Labirintul clasic a fost proba unde am vrut să testăm abilitățile de comunicare și de cooperare între membri echipelor. Această probă a avut drept inspirație un labirint oferit copiilor la școală, însă dificultatea lui a fost sporită, având în vedere că a existat un singur drum care trimitea către final. Labirintul putea fi abordat însă relativ simplu, aplicând regula de bază când te întâlnesti cu el: ,,Ține dreapta.”

      Parkour

      Fiind una dintre ultimele provocări, aceasta a ținut în primul rând de concentrare, dar experiența jucătorilor a fost cea care și-a spus cuvântul, cei mai neexperimentați sau chiar începători pierzând o bună perioadă de timp. Acest nivel a presupus o serie de subdiviziuni, înglobând un total de 4 probe tematice.

      Escape the House

      Casa a presupus o serie de 3 etaje decorate de Halloween în care participanții, pornind din podul casei, trebuia să ajungă la parter și în final să-l părăsească. De la găsirea unui buton și până la citirea unei cărți, aceasta a fost unul dintre cele mai agreate jocuri de către echipe.

     

      Plate Maze

      În cadrul acestei probe, ne-am axat asupra capacității fiecărui membru de a reține pașii făcuți de colegi. Principiul jocului a avut la baza un traseu sinuos realizat din platforme care, în momentul pășirii pe ele, aveau două proprietăți: fie îți facilitau avansarea, fie te trimiteau la început, pierzând progresul.

      Quiz House

      Având în vedere că tema concursului a fost halloween-ul, am adunat un total de 12 întrebări despre această sărbatoare, organizare la rândul lor pe 3 nivele de dificultate, de la întrebări simple la ghicitori pe tema: găsește impostorul.

      Feedback-ul primit din partea participanților a fost unul pozitiv și am primit chiar cereri pentru realizarea unui astfel de concurs și de Craciun! Mulțumim participanților și felicităm câștigătorii: 1st: Team Bilighinoșii; 2nd: Breasla Haiducilor; 3rd: TinyAwfulThings.